M-apucă primăvara câte-un dor,
Când zarzării încep să înflorească,
De-un vechi pridvor, de casa părintească,
De satul meu, mirosul de ogor,
Dulceața spicului de grâu din pască,
Imașul îmbrăcat în tricolor ;

Prin lume rătăcind ades tresar,
Frânturi de amintiri mă urmăresc,
Un colț de rai tot cat să regăsesc,
Un deal, o vale, o vâlcea măcar…
Dar zarzării aici când înfloresc
Un dor mai mare mă pune pe jar :

Acas’ la noi, bunicul a sădit
În fața prispei un mic zărzărel
Și a-ngrijit atât de mult de el,
Căci la nepoți tot timpul s-a gândit…
De floare era plin și măricel,
Pe-această lume când eu am venit

Și cât de mult de-atunci s-a bucurat,
De ziua mea mai vesel înflorea,
Iar rodul, doar cu mine-și pârguia…
Dar de nevoi, departe am plecat,
Că-n toamna aia frunza și-o plângea,
Jelind de dorul meu pân’ s-a uscat.

……………………………………

Române ce prin lume rătăcești,
De te cuprinde și pe tine-un dor,
Un zarzăr înflorit am sub pridvor,
De-l vezi, la casa mea să poposești,
Iar de-ai să vii cumva mai târzior
Când zarzăru-i pe rod, să mă găsești,
La poartă las ca semn…un tricolor !

Valeriu Cercel