Ratacesc printre maladiile altora și alerg încet vreau
să-mi culeg gândurile în ordine cronologică.
Mă împiedic de festival de lumini și mă prefac că zăpada ar putea fi la fel de bine bleumarin.
Mi-am trimis psihoza jovială în concediu de maternitate și acum aștept să mă suprindă crucită.
Mă suprind pe mine însumi, trecând granițe proaspăt turnate și cu ranița în spate, plină de speranțe scoase recent de la naftalină.
Mă leagăn timid prin valuri încercînd să-ți caut portul părăsit să ancorez, ruginită de la prea mult scăldat în hamei stătut.
Cu spume la gură, uscate de ieri seară, ajung la mal. Și e pustiu. Și plâng să-i țin liniștii de urât...