Naiv în îndrăzneala-i și dornic să înfrunte
Blestemul ce-l oprimă de mii și mii de ani,
Pornește-n marș agale, cu pași liliputani,
Pe calea veșniciei, nici el nu știe unde…

Dar când din ceruri 'nalte, năpraznica urgie,
Sălbatică și crudă, începe a sufla,
Nebănuit de nimeni, imun în lumea sa,
Se-ascunde melcul singur, ursuz, în cochilie.