îmi amintesc?
prea bine chiar nodul conversației noastre nu voia deloc să-mi alunece pe gât deși pene moi se alintau pe obrazul tău zborul ne era cu desăvârșire interzis pentru că eram mai grei decât aerul zaharat pe care îl respiram prin tuburi unul de la celălalt.
dimineața dacă era senin soarele se transforma în albastru cu tine odată cu tine de braț ne aștepta plimbarea matinală pe fundul lacului inelul tău strălucea stins orbitor ca înfățișare dulce la chip amprenta mea nu întârzia se lipească pe umerii tăi mi se părea sau te plăsmuiai încet-încet în mine în tine în noapte în viață?
te iubesc mă iubești picurau prin cameră în toate direcțiile...

îți amintești?
(fără voie într-adevăr)
... azi ochiul meu se simte norocos
... deși puterile i-au cam slăbit
... și tot mai des confundă aerul c-un os
... de care se lovește otrăvit.
da eu îți spun asta acum aici tu atunci acolo m-ai așteptat zgribulită sub ploaia subțire aproape ștearsă atunci acolo m-am dezechilibrat neîndemânatic șoptind stai puțin mi-a intrat chipul tău în ochi lasă-l așa o să-l las.
privirile mi se uscau pe mâini ca un ecou ovalul feței tale alungit spre stele nu știa să schimbe anotimpurile leneșe era crepuscul eteric aruncat peste noi și tâmpla mea pulsa ritmic cu genele tale lungi întrebătoare.

... să nu uit să-ți amintesc să-ți amintești.
... numele tău.
... melancolie.