Fumul țigării tale
îți ascunde verdele din ochi
iar fadul cafelei din dimineața asta
te face să fii mai irascibilă ca niciodată
acum disipezi totul
chiar în propiul tău interior
riști să devii pe zi ce trece
un atom de uraniu legat la gât
cu o fundiță roșie poleită
în tine stau gările părăsite
grafice șterse de umbrele tăcerii
și moaștele ruginite ale trenurilor
ce duc și vin de ,,niciunde’’
cafeaua ta s-a prelins
peste treptele mâinilor mele
și mi-au ars ridurile
crescute în cearcăne
tu să-ți termini țigara în tihnă
savurează ultimul fum
și să strivești cu tocul pantofului
chiștocul rămas
ultima rămășiță de jar
care ți-a sincronizat pulsul inimii
între cele două lumi paralele.