Cu forma ta amorfă, din vise-mi cazi mereu,
lăsând în urma ta o pană de săgeată
iar umbra ei încearcă să se zbată
în raze de credință ale unui ateu.

Prin cioburi lungi de sticlă, ce-ajung doar la genunchi,
frunze uscate într-un vârtej se plimbă
în ramuri încâlcite dintr-un trunchi,
ce mă furnică si mi se-nfig în limbă.