... eram acolo
cu un pahar crăpat între degete
- nu, nu sunt beat, nici măcar amețit
mâna stângă îmi sângera nevăzută
mâna dreaptă ascunsă în pupilă surâdea;
îndepărtată, scufundată ca un preaîngândurat monolit
strigai: "dovedește-mi că mori!
dovedește-mi și am să îți vizitez cenușa,
timpul tandru!"
dar eu nu mai aveam tălpile udate de sare.

pătratele mesei nu mai au romburi...
nu mai e mâncare? întreb
mi-e foame de iarbă albastră
și stafide, vineri
mi-e poftă de aer și pâine, vineri
mi-e poftă de pulpa ta fragedă!