Întoarce-te la matca iubirii care-n tâmple
Ne picura lumina încredințării oarbe
Că ochii mei din ochii-ți ar mai putea absoarbe
Scânteia viețuirii și focul care-i umple

Acolo e o umbră zăludă, despletită
Ce-și trece mâna slabă prin ierburile dese
De parcă strai de nuntă ori moarte ea și-ar țese
Cu vina cuvântării din lume izgonită

Sărută-i mâna dreaptă, nu te scârbi de rană
Așează-i (mai ții minte?) cerneala căpătâi
E fat-aceea simplă ce te-a iubit întâi
Și căruia Manole i-ai fost și ți-a fost Ană

Ca niște lacuri negre, de lacrimi – ochii ei
Ascund sub pleoapa-nchisă istovitoare clipe
E doar un înger palid cu moartea sub aripe
Și ușile-ncuiate de-a lumii grele chei