Doamne
eu scriu din celula mea
însetat
mi se scurge rezerva de apă
mi-e sete ca înainte de moarte
la stânga am chipul tău
un vis sculptat
nu știu ce zi urmează
sunt o clepsidră
îmi fuge pământul și gândul
mi-e teamă că nu o să-mi paginez sentimentele
și gardianul o să-mi citească sentința
ca pe un vers de Nichita Stănescu
condamnându-mă la mai multă amintire
totuși eu scriu să trăiesc mai mult
să mă înzăpezesc undeva sus
în afară
pentru a te descoperi singur
rugându-te
numai așa voi fi cu tine