Și a fost sâmbătă,
ziua a doua,
pentru că prima zi fusese
atunci când Tatiana și cu mine
am combătut viscolul cu câte-o cană de ceai,
visând la vremuri mai bune...
ca temperatură,
ca personalitate,
ca poezie.

Și vremurile au venit....

Sufletele ne-au pus la dispoziție
doar pentru noi
o masă, bănci
și o întreagă natură
foșnitoare, înfloritoare
și ciripitoare.

Noi?
Niște rebele entuziaste și frumoase,
reunite pentru întâia dată
(dar nu și ultima)
sub semnul unui potop.

Între noi exista deja un soare,
țesut cu fire invizibile de suflet.
Eram amândouă cuvintele unei poezii
pe care o mână binevoitoare și talentată o scria...
în foileton.