Dacă te mint o să trăiesc cu teamă
Că vorba într-o zi se va-nturna
Asupra a ce-am scris cu mâna mea
Și voi afla cerneala cum blesteamă.

Nici iarba nu va mai foșni durut
Nici plopii nu-mi vor spune, noapte bună
Cu creștetele lor bătând în lună
Vor șușoti-ntre ei că i-am vândut.

Cu ce curaj o să mai cer pădurii
Un ascunziș în brațele ei verzi,
Să văd cerboaicele cum fată iezi
Pe care-i ling ușor în colțul gurii?

Aș mai putea să mai privesc în sus
Și să mă-njunghie dulce, omoplatul
Simțind piatră cu piatră, Retezatul
Din Răsărit și până la Apus?

Dac-aș minți măcar cât un copil
Fără cerneală, aș pleca-n exil.