Stau pe malul lacului
Și parc-aștept pe cineva.
Printre genele ce stau să se-nchidă
Privesc un apus însângerat
Și mă gândesc...
Simt cum o mână îmi atinge
Umărul cel gol,
Dar când mă-ntorc
Să văd chipul misterios
În spate-mi e doar vântul.
Aud un glas dulce
Cum mă cheamă
Și-mi strigă numele sfios,
Dar când vreau să răspund chemării
Tot ce aud este foșnetul frunzelor
ruginite de stejar.
În lacul cristalin
Se oglindesc, micuțe, stelele.
Lumina pală a lunii
Îmi luminează fața-mi,
Pe care este aruncat
Un ușor zâmbet trist,
Iar pe obrazul drept
Se prelinge o lacrimă
Spre colțul buzelor.
Și aștept...