nu mai am simțuri

mă legăn într-un scaun zi-și-noapte
îmi spun că dragostea este și ea o hârtie mototolită
pe care ai tot scris fără sens dar - într-o secusă -
o strângi în pumn cauți un loc sigur
o arunci cu teama să nu vadă cineva
când duci pe furiș gunoiul să nu-ți scotocească
prin rămășițele vieții zâmbind cu lehamite satisfacție
sau oricum o mizerie mai mare decât a ta

oboseala e mai bună decât mâhnirea
o hrănesc dimineața cu lapte rece proaspăt
așa pot să mă pregătesc pentru alți oameni alte pierderi

nu nu mai am aceeași forță a confesiunii aceeași încredere
îmi torn cuvintele direct în pământ
e mai bine așa pentru ei
le păstrez intactă liniștea superficialitatea iluzia
în fond sunt datoare mereu cu o ceașcă japoneză
din care să bem privindu-ne descompunerea

și să ne regăsim simțurile în celălalt