Vis de iubire

Unde ești tu iubite, e dor și poezie...
Și o dulce simfonie, iubite-i chipul tău
Dar,ești așa departe și viața mi-i pustie,
Te caut și te chem, într-una, dragul meu!

Tind brațele iubite,să te cuprind în brațe,
Dar tu nu ești aicea, e numai disperarea;
Mereu în preajmă-mi este, e gata să mă-nhațe,
Eu dau să o înlătur, ea îmi aține calea.

Cu mii de brațe tandre, aș vrea să te-nconjur,
Cu mii de șoapte calde să-mi înfrățesc sărutul
Și din albasrtul cer, cerneală aș vrea să fur,
Ca să-ți albesc iubite, doar ție așternutul.

Și pe cearșafuri albe și eu, precum poetul,
Aș presăra suave și albe crizanteme,
Și ți-aș cânta romanța, ți-aș închina sonetul
Și aș chema apusul să vină mai devreme.

Să poposim în noapte și s-o rugăm să stea,
Cu noi să închine-o cupă, pentru iubirea noastră;
Apoi,să-ți sărut ochii, de mii de ori aș vrea,
Și să mă pierd iubite, în marea lor albastră.

Vin zorile iubite, iar tu nu ești cu mine,
Ce trist e fără tine, mi-e teamă și te strig,
Poate-ai să vii iubite, eu te aștept și mâine,
E toamnă, plouă iară, mi-e teamă și mi-e frig!

Ești viață și ești moarte,ești dragoste și ură,
Ești Raiul și ești iadul, ești cer și ești pământ;
Găsești oricând la mine, iubire-n stare pură
Și tot ce e mai nobil, mai dulce și mai sfânt!