îmi ridic rădăcinile către tine

între noi plânge o lebădă
eu nu știu
e dansul tăcut al luminii
între umbre de porțelan ?
tu mă privești
amândoi ne desfacem de timpuri
cădem în neantul primului os
sfârtecat de iubire

îmi ridic apoi pașii
să vezi cum îmi calcă părinții
pe urmele albe
cernute în prafuri ce dor
de golire înceată
tu mă atingi
cascadele mele se fac
trăznete-n fumuri

mă ridic către tine
doar un sărut ne desparte
gândul erotic ne trece prin vis
fiori enigmatici
undeva începe să tacă o clipă
apoi dangăt
inimă sau zbor fără aripi ...?

așa cum mă umpli
universul
îmi șoptește în palme
nimicul

o lebădă plânge în mine
iubirea ta
dans fără pași
fără sunet
eternul acum
golit de cuvinte