să-ți spun că mă întorc pentru prima oară
ești singura ușă lăsată deschisă

cand așez în mine spațiile ce mă definesc
ridic ziduri în tonuri de alb
ziduri compacte
prin care culorile nu au acces
e un fel de limită a mea în care mă înfășor
precum în brațele tale atunci cand mă uit
când nu mă mai amintesc în nicio moleculă de om
nemaiștiind să respir
nemaiputând să fiu
când rămân doar umbre de tălpi prin care am trecut amândoi
tu pășindu-mă fără oprire