Toate valurile lumii asteia
trec peste mine,
ma acopera cu alge
si-alte cadavre de vise in descompunere.

Schelete ce odata tremurau sub razele lunii
stau acum ingramadite pe pielea mea imbacsita
de mirosul lor intepator,
iar graunte de nisip din demult sfaramati idoli
imi intra pe sub unghii,
in par.

Respir acelasi aer sarat
scuipat de mii de plamani in agonie,
respir suflete purtate de vant,
suflete ratacitoare,
stele diafane,hoinare.

Scoici,cavouri goale-n care se-aude cantecul marii nefiintei
se joaca purtate de valuri
printre degetele mele
si-mi zgarie sufletul cu adevarul lor crud.

Stoluri,stoluri de sperante calatoare
zboara cu tipete asurzitoare,
stridente,
in cautare de noi cuiburi,asemenea mie,
in care sa nasca noi si noi generatii
de-nchipuiri...
Nu degeaba se spune ca speranta nu moare.

Dar toate astea nu mai spun nimic
algelor de pe trupul meu,
scoicilor jucause,dar surde la tipetele lor,
scheletelor decolorate de moartea timpului lor.