În viul nopții, gândul mi-l asmut,
Să calce în copite azimuturi,
Păcate vechi, uitate-n începuturi,
S-azvârlă ereziile sub scut.

Îmi cade stihul, repede, sub cnut,
Și fluturi se ascund în lampadare,
În cârcă duc eterna întrebare:
Înaltul zbor, când oare l-am pierdut?

Pe ochii dimineții pun arginți,
Luceferi îi strecor în podul palmei,
Ascult tăcerea și dau cep sudalmei
Tăind în carne dâre lungi, fierbinți,

Și taina unduită în astral,
În viul nopții, ninge cardinal.