niciodată nu voi ști cum linia ce se continuă
din privirea ta reușește să atingă
glasul unei viori între aripi de pescăruș

poate
la cumpăna unui copil
ferestrele sunt deschise înspre
jocul desculț

mă bucur când văd
cum rostogolești în palme
bulgării de viață ai dimineții
uneori între degete ții icoanele adormite
alteori pruncul ce doarme
în vise înalte

am uitat cerul deschis
către tine
până la ultima mărturisire
începuse să picure cu iertare
prin toți porii
acum înțelegeam prima oară
celelalte cuvinte

nu mai știu nimic
decăt că sărutul tău îmi arde
cusăturile existenței
fisiune în inimă
implozie a simțului
de-a fi doar unul
îmbrăcat în două jumătăți
ce-și caută una alteia
fericirea