Parcă-i o veșnicie de când nu te-am văzut.
În visu-mi iluzoriu tacută-ai apărut
Și mi-ai surâs angelic cu chipul tău divin.
Acum sunt treaz și-n suflet se naște un suspin.

De s-ar putea ca somnul să curgă ne-ncetat,
Aș tot visa la tine cu sufletu-mpăcat
Și zilele s-ar scurge ca apa de izvor.
În pieptu-mi mi se zbate inima de dor.

Adie vântul rece și frunzele foșnesc,
Iar norii, sus pe cer, coboară nefiresc,
Învăluindu-mi trupul în aburi alburii.
Dar tu ești prea departe și nu mai vrei să vii.