Sunt zidurile prea înalte
locuințele încuiate cu zăvoare solide
nu voi escalada înălțimile
nu cred în cei cu haine înstelate
în cuvinte înghețate
cetatea zeilor nu e consolidată
zidurile tăcerii se clatină
mi s-a citit condamnarea
am fost exilat din turnul visătorilor
mai aveam ceva de spus
nu contează
nu are rost
fiecare își recită versurile
câțiva din cei ascunși printre nori
își vor pune capăt zilelor
cerul e prea tare sus
despică fețele
obrazul lor de zei
vor fi hrana vulturilor
plouă cu ochi însângerați
din ei se scurg gândurile înălțimilor
atât de mărunte
atât de neînsemnate
scăpate printre ghiarele răpitorilor
câteva gânduri le adun
le voi înmormânta creștinește
sau le voi duce la judecată
să fie incinerate