Moarte, ce îmi dai binețe
în fiecare clipă a vieții,
amintindu-mi, trist, că sunt
simplu chiriaș în trup,
se sistematizează strada ?
casa e în demolare ?
îmi voi pierde acoperișul
ce până atunci eu l-am avut ?

Va ploua pe min`, va ninge ?
voi avea deasupra cer ?
fără de pereții pielii,
fără de mobilier ?
fără de plămâni cu care
aspiram aerul pur ?
fără patul cel de oase
ce-odihnea carnea din jur ?

Fără ochi și fără gură,
fără urechi și fără nas ?
ferestrele mele de simțuri
ce-aduceau vești din oraș ?
fără horn pe unde visul
îmi ieșea ca fum albastru
dintr-un somn cu ochi deschiși
când vroiam să fiu măiastru ?

Fără masa burții, fără
scaune de ficat și splină,
fără candelabrul minții,
ce-aprindea în jur lumină ?
șters voi fi de pe oglinda
ce m-a arătat mereu ?
nu voi mai vedea-n uimire,
niciodată chipul meu ?

Va pieri înfățișarea,
sărăci-voi dintr-o dată ?
prietenilor, bunăoară,
de-atunci fi-voi interzis ?
ce va fi în locul meu,
dacă, iată, destrămarea,
trupului i-nfinge-n spate
cel mai dureros tăiș ?

Lama lui fi-va-n afară,
fi-va lama lui în gene ?
unde sensul vieții-mi este
în mici amănunte scris ?
sau hazardul lumii-n care,
ne mișcăm fără de voie,
mă va sparge-n moara sorții,
unde voi sfârși pietriș ?

Precum datina o cere,
tihna mea fi-va în humă ?
dat voi fi cu tot cortegiul
cimitirului din deal ?
fi-va acolo începutul,
aventurii care-i moartea,
în scenariu-n care fi-voi,
eu actorul principal ?

Pe de rost voi ști tot rolul,
primi-voi replici pe măsură ?
protozoare și enzime
se vor prinde-n jocul meu ?
și voi fi în vervă mare,
fără tracul premierei ?
nu voi folosi suflerul,
stind întins în copârșeu ?

Rumegușul, perna, giulgiul,
hainele de sărbătoare,
scândurile-n număr patru,
în care fi-voi țintuit ?
fi-vor ele pentru mine
demne de luat în seamă,
ca reper în destrămare,
fi-voi de ele-nsoțit ?

Și stejarul ce-mputere,
ținea ceru`odinioară,
cu tot norodul de păsări,
ca sicriu sfârșit-a rău !?
a avut ghindă să-l plângă,
să-i rememoreze ramul ?
zămislit din trunchiul care
a fost mușcat de-un fierăstrău ?

Și cămașa de mătase
și cravata înflorată,
ce miroase-n nara minții
încă a frunze de dud,
a fost fluturele-n stare
să-și jelească-a lui gogoașă ?
ce-n măiastră despletire
în țesătură s-a pierdut ?

Toate astea au fost plânse
cu mult înaintea mea ?
moartea lor are vechime,
moartea mea va învăța ?
sau a mea e solitară,
nimeni nu mă însoțește,
și mă trec de unul singur,
bând din cupa cea amară ?!

Și mă voi goli de urlet,
lumea de min` se va goli ?
coama cărnii cea trufașă
chircită va zdrențui ?
și vor năpădi toți viermii,
se vor ospăta din plin,
voi fi pâinea ce se frânge,
în pahare le-oi fi vin ?

Voi fi bună-mbucătură,
rost va fi de pleoscăit ?
râgâi-vor ei în taină
sub pământ bătătorit ?
sau în urmă vor rămâne,
căci se vor grăbi amnare ?
să m-aprindă, arzând mocnit,
pân`la săruri minerale ?

Și de-oi fi pumn de cenușă,
dincolo de ce am fost,
va mai rămânea scânteie,
să mai plămădească-un foc ?
lemnele vor fi uscate,
vor fi ele suficiente ?
sau cu tot vântul benefic
e nevoie de noroc ?!

Cărămizile din mine
ce s-au risipit prin moarte,
cu moltarul altei șanse,
zid vor face-n altă parte ?
e nevoie de o Ană,
să se poată înălța,
care-i jerfa ce mi-a dată,
ce Manole mă va gira ?

Ce-mi rezervă viitorul ?
căci putința mi-e redusă;
doar orgoliul meu mai latră
luna propriului eu,
sunt pion mutat pe tabla
cu pătrate albe-negre,
nu de regi sau de regine,
ci de însuși Dumnezeu ?!

Sau sunt alte forțe, poate,
ce-or decide ce voi fi,
carnea trupului ce fost-a
casă a timpului meu;
înaltul cerului mărește
dorința de a ști
de-oi cădea în mine însumi,
subțiindu-mă mereu ?!

Focul vremii mă va arde,
forma-și va ieși din fire ?
diformia, stând la pândă,
lua-mă-va în primire ?
și de viața-mi disipată,
m-oi răsuci de neființă ?
moartea este punte largă
între a putea și neputință ?!

N-oi fi eu ci fi-va altul ?
sau ceva, e-un mers pe sârmă,
după cum a fost porunca
mi s-a tot umblat la cârmă ?
nu-s decât executantul
unei forțe ce mă-mpige,
eu răspund gândirii forței,
ce-i mai tare și mă-nvinge ?!

Întâmplase-va cu mine
cum va fi cu fiecare ?
moartea mea nu va produce
nici o gaură în cer ?
nu mi-e aluatul altfel,
să dospească nepăsare ?
sunt supus la aceleași reguli,
nu-s sortit de-a fi rebel ?

Nu-s un fel de axis mundi
ce susține Universul ?
și la drama ce se joacă,
nu-s doar simplu spectator ?
sau i-o scenă mare viața,
unde spectatorul este,
fiindcă așa îi e scris textul,
deopotrivă și actor ?

La mormântul meu din deal
fi-vor ochi umezi de plâns ?
ce-și răscumpără greșeala
de-a nu fi-nțeles ce-am fost,
oare eu m-am înțeles ?
și-amintirea mi-e regretul,
pentru începutul drum
ce n-are bilet de-ntors ?

Eu voi fi acolo-n mine
suferind de spațiul meu ?
Înțelege-voi schimbarea
trupului ce mi-a fost steag ?
sau voi fi plecat din mine,
rămânând doar fluturarea,
să-amintescă un pic de viața-mi
ca de lucrul cel mai drag ?

Ce variantă a fost aleasă
cât de cât să mă redea ?
cum arată pe planșetă
locul unde iar voi fi ?
risipi-va fantezie,
în gândire proiectantul,
sau banală formă fi-voi
printre alte sute, mii ?!

Voi dislocui pământ,
va umbla el în picioare ?
și va lumina în jur
ca aprinsă lumânare ?
nu m-or deranja copite,
coarne, unghiuri, flori sau sfere ?
viața măsurată-n clipe,
în minute, ani sau ere ?

Mi-oi putea întoarce capul,
sau cu trupul l-oi întoarce ?
pe ...filetul unui gât,
precum lupu-n codru o face,
sau îmi va lipsi acesta
și voi dormita sub scoarțe,
voi fi pradă pentru păsări,
fi-voi cefalotorace ?

Voi gândi ? sau poate gândul
nu-l voi mai avea vreodată,
voi avea iarăși o casă,
sau casa fi-va-mi refuzată ?
mă voi confunda cu zborul ?
sau voi fi parte din zbor,
voi fi drum pe cer albastru,
de-avion sau de cocor ?

Voi avea pulbere fină,
voi avea desen de fluturi ?
sau ca sepia voi scrie
ale mării începuturi.
N-oi gândi dar poate-n gândul
altora voi avea loc,
prins în lanțuri nevăzute,
sub puternic microscop ?!

Voi avea eu formă fixă,
mi-oi etala șolduri de frunze ?
valuri, poate, m-or purta
și m-oi regăsi-n meduze ?
voi fi animal sau plantă ?
varietatea ne răsfață !
voi cristaliza în romburi,
în hexagoane-n noua viață ?

Voi fi mineral amorf,
voi fi praf, voi fi lumină ?
voi deconspira din unghiuri
gradele mele de vină ?
voi zbura pe cer înalt,
voi sta în ape, voi fugi ?
voi râma pe sub o piatră,
piatra casă îmi va fi ?!

Voi păși direct la țintă,
în salturi m-oi deplasa ?
m-oi apropia în cercuri,
ca șerpii m-oi ondula ?
voi avea picioare multe ?
sau nici unul n-oi avea,
voi avea aripi cu pene,
cu solzii m-oi sănia ?

Voi înainta cu fața,
precum fiare-n jur o fac,
sau înaintarea-mi fi-va
precum mersul unui rac ?
Voi avea eu trup întins,
scurt sau lung el îmi va fi ?
în coordonate noi
cât aer voi dislocui ?

Voi mai ști vechea adresă,
spațiu-n care-am locuit ?
mintea-și va aduce aminte ?
sau făr` de ea voi fi sortit ?
voi uita tot ce am fost
și ce-am devenit n-oi ști ?
ce trebuie la măsură,
instrumente-mi vor lipsi ?

Voi avea eu păr pe trup,
pene, piatră, scoarță, fum,
și voi fi vânat cu pușca,
sau voi fi cules din drum ?
Rupt voi fi sau poate arcul
îmi va frânge iar făptura,
vor fi lacăte-n săgeți,
țintuindu-mi, astfel, gura ?

Sau voi fi poate culoare,
sunet, fulger, aer, vis ?
îmi va fi de trebuință
un contur cât mai precis ?
sau voi gravita pe-orbita
unei energii sihastre,
trupu-mi fi-va soră bună,
rămășiței unei astre ?

Ce urechi vor prinde oare,
zgomotele ce le-oi face ?
de-or fi sunete știute,
în ce trompe s-or desface ?!
lobii fi-vor filozofice ?
decibeli care le scapă,
simțurilor de acuma,
viruși brawnieni în apă ?

Aer proaspăt aspirat
fi-voi prin diverși plămâni ?
voi călătorii prin trupuri
prins cu sângele de mâini ?
prins în gheare, strâns în palme,
m-or țintui ventuze moi ?
voi fi hrană cărnii vii,
plantelor le-oi fi gunoi ?

Mă voi îndoi cu trupul,
de mine m-oi îndoi ?
trestie sau poate stâncă,
rostuit în vitregii,
arăta-mă-voi în lume,
lumea mă va arăta ?
starea mea de agregare
urme-n lume va lăsa ?

Cât o unghie pe piatră,
cât un rât într-o câmpie,
de neînlocuit n-oi fi,
mi-e sortită-uitarea mie ?
nu voi fi ieșit din rând,
nu voi fi c-un pas în față ?
rândul nu mă va lua
punct de referință-n viață ?

Mă voi răscoli în mine,
dacă forma n-o să-mi placă ?
mă voi cere iar în sâmburi,
mă voi cere iar în ou ?
scoate-voi cuiul grenadei
care adunat mă ține,
explodând în jur, din jur
m-oi reformula din nou ?

Simțurile care prompt,
vești dădură despre mine,
despre lumea cea din jur,
ce-o aflarăm că există ?
se vor risipi deodată,
clopotul va da semnalul,
pierderii-nnodatei zestre
din a trupului batistă ?

Își vor căuta sălaș,
să se cuibărească-n tihnă,
pipăitul poate-n vânt
și mirosul poate-n câine,
voi simți în felul lor,
lumea dintr-un ochi de vultur,
dintr-o nouă perspectivă,
voi gusta ziua de mâine ?

Iată-mă din nou în lume !
eu am fost mereu în ea ?
înainte de-a fi eu,
cu gustul meu se mai gusta ?
mort n-am fost și moartea nu e
decât simplă aparență ?
voi auzi cu-altă ureche
în viitoarea existență ?

Și-oi vorbi cu altă gură,
voi fi altfel tras la sorți ?
voi fi-mpins în continuare
sub aleatorii porți ?
Se va da din nou cu zarul
pentru miza unor mâini,
când voi pierde poate șansa,
căștigând doar rădăcini ?

Câștigând dreptul la muget,
sau la licărit în iarbă,
sau la sublimat spre-nalturi,
sau la scoica dintr-o salbă ?
Totu-i loterie, Doamne ?
locul, timpul, forma de zbor ?
Omu-n lume-i un nimic,
sau e loz câștigător ?!