Elogiu morții


Moarte, frumoasă regină a nopții,
aprinde-mi făclia sfântă a nemuririi,
Ca luminându-mi tu abisul sorții,
să mă înalț sublim spre culmile iubirii...


Prin tine se încheie o poveste unicată,
și tot prin tine începe-un basm terifiant,
Mai frumos decât orice vis, visat vreodată,
sau mai fermecător, decât orice diamant...


Da, tu ești perfecțiunea-ntruchipată,
ești împlinirea devenirii mele sclipitoare,
Poarta dinspre temporalitate limitată,
spre timpuri infinite, și zări nepieritoare...


Oh, de-aș putea să te-mbrățișez o clipă,
să deslușesc al tău nemărginit mister,
Și-apoi, să mă întorc din infinit în pripă,
ca să m-afund cu toți ai mei, în al tău eter...