Meditație

ÃŽmi pare
că totu-n lume e
visare,
că cerul
străvechilor daci e
eterul,
în care mă scufund,
în marea
de sunet blând,
în lumina
Creatorului sfânt.
O picătură de zenit,
mi se strecoară
în sufletul meu
mântuit.
Stropi dulci
de visare
mă scaldă-n
amintiri amare.
Și tot ne-nțelesul
se-nțelege pe sine,
îmi curge mister
prin vine.
Lumina din umbre
devine contur,
în tenebre sumbre,
se-aude un murmur
de voci și șoapte,
din străfundu-mi
abis
de noapte.
Taine de stâncă
Întâlnesc,
ce vibrează-ndelung
și șoptesc,
nu pot privi
dar pot auzi,
mesaj indescifrabil
din hău de tării.
Un lotus
cu-o mie de petale,
mă-mpresoară
cu fulgerele sale,
tresalt la unison
în eul meu,
pierdut în lumină
și-n Dumnezeu.
Trezit din visare
lumina soarelui
rază sfântă-mi
pare,
se oglindește-n mine
ca-ntr-un lac limpede
ce se revelează
pe sine.
Sunt una cu pământul,
una cu cerul,
mereu mă cuprinde
veșnic, Eterul.