Poate ai venit din mare..
Așa trebuie să fie!
Acolo, totul e ca tine:
mâini de apă, degete de apă,
surâs de apă,
pântec de apă.
Apă de ploaie
curgând cu stelele odată
în valuri
de păr, în gene și pupile.
Plaja încă păstreaza
urmele umede ale pașilor tăi
care se pierd deasupra
unde pietrele stau nemișcate
în aer.
Ochii tăi mai plâng seva
algelor pe praful de nisip
al obrajilor,
al tâmplelor.
Þi-e dor de mare,ți-e dor de casă,
dar marea s-a mutat în tine
și tu ești casa ei acum.