știu prea multe despre tine
te reclădesc din memorie ca pe orice răsărit
când limbile prin ceas pelerine
bat o materie retrasă în adormit
și visez uneori că te uit
că nu ești nici tu începutul meu de asfințit
rămâi o adâncă încăpățânată tăcere
fără zvâcniri ori greieri care să furnice
o așezare întinsă ca o plăcere
de leoaică dormind sub o ploaie de bice
încă mai sper să-ți dresezi visarea aia a ta infernală
cu semnul cuțitului înfipt chiar lângă ureche
sub lumină, în arena cu inimă goală
să mă-mbăt cu zîmbetul, mîinile tale fără pereche