agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3533 .



eu sunt jumătatea de femeie care l-a spintecat
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Soulfly ]

2006-04-12  |     | 



dintr-un soi de plictiseală am ajuns să ne multiplicăm tâmp degetele de la picioare
membrele tale interminabile umblau încă desculțe în peisajul crispat al trupului unei femei pătrunse de fum vinețiu
dezbrăcam de foi țigările cu filtru alb si suav bărbații îmi fluierau cracii sfinți pe stradă eu trăiesc încă trăiesc iubitule nu știi tutunul dăunează grav dar eu nu nu vreau să-mi botez pruncul nu vreau să-mi deschid pântecele deși putrezește ceva în mine ca o a doua viață nașterea asta nu ar fi decât o altă sucombare
și totuși
abisul meu respiră uneori praful de pușcă ce-ți îmbracă pielea smolită am ajuns să-mi port crucea ca o atelă pentru ignoranța noastră în singurătate
mă leg la șireturi doar atunci îmi pot fixa coloana vertebrele se întrepătrund și lumea e rece mai rece decât pământul pielea de reptilă încape într-o clepsidra cu numele tău prelingându-se odată cu nisipul eu
sunt timpul calea jumătatea de femeie care zâmbește incolor cu toporul în mână disec lacrimile sfărâm secunde obosite cineva mă roagă să deschid fereastra
eu cu resiprația suspendată mă înec în sânge îi spun pleacă pleacă nimeni nu locuiește aici înafara umbrelor virgine dar până și ele s-au cuibărit în colțul privirii mele oarbe


sunt mută mamă nu pot vorbi nu îți mai pot vorbi mi-am secționat buricele degetelor să pot scrie și sângele ăsta pe hârtie urlă de spaimă soldatul războiului meu tăcut a cărui unică armă a rămas culoarea
să nu visezi
și să nu furi din visele altora cam așa se încheia basmul pe care mi-l spunea înainte de
a-mi ascunde viața sub pleoape
sunt mută mamă și nimeni nu mai locuiește aici


dar de mă vei găsi numărându-mi dinții de lapte pe întunericul îmbibat în salivă cu o inimă ca un cancer sacru pe brațe vei știi că i-am zdrobit aripile lui jack și că nu mai locuiesc la numărul 42 uneori nici nu mai visez privesc tavanul galben și aud sirenele zbierând de dorul trupului diform al asasinei
my strength
that you devoured
will rot your heart from inside out


în visele tale mamă


totul trebuia să se preschimbe în aur. Absolut totul

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!