Era un echilibru în dragostea noastră
când mă apropiam eu tu un pas înapoi
se înclina linia orizontului spre tine
alunecam alunecam spre o limită
unde îmi strângeam cerul pe trup
mâinile rădăcini pe trupul tău opreau înclinarea
se schimba sensul eu un pas înapoi
te apropiai cu coamele munților
adâncimile văilor
un cal alb țâșnind din valuri
alergând în inima cerului
în urmă o ploaie de stele îmi ardea pieptul
așa ne-am născut noi în același ochi
pe aceeași gură
într-un singur trup
cu pașii pe aceeași direcție