Mă chinuie singurătatea,
Singurătatea plină de prieteni,
Cu ce căldură îmi vorbesc,
Îmi spun că-mi sunt alături,
Îmi spun că mă iubesc.
Dar vai! O,mie!
Sunt singur,tot singur,
Nici un prieten ,
Ce suflete...
Atât de reci!
La luna ce-mi știe toate chinurile plâng,
Ea mă ascultă;
Firav îmi spune blând:
"-Vino la mine !
Aicea sus e-atât de bine."
Ce vorbe dulci,
Dar cum să îi răspunzi?
Ea e atât de sus,
Iar eu atât de jos..
O, suflet blestemat!
O, suflet îndurerat!