pe stradă urmăresc o bătrână cu plasă de pâine și macrou congelat
am buzunarele pline de firimituri

poate pentru că nici astăzi nu știu
unde au înmormântat-o pe mama
simt imboldul să o ajut să care
să treacă strada să-și găsească cheile sau să urce scările
- orice -
nu am curajul
trecătorii probabil ar sări să mă bată crezând că sunt
unul care tâlhărește neputincioși

nu știu de ce scriu aceste rânduri
îmi apuc degetele picioarelor ca o liturghie cu dinți
aș vrea
să fiu o cursă de șoareci sau un briceag
a cărui lamă își taie trupul spre a se închide

nu știu de ce te visam fără suflet
locuiesc la bloc
scot mâna pe geam
și
fără să-mi pese de ce-ar putea zice vreun vecin care fumează în balcon
fur becul stâlpului de iluminat
îl înșurubez în tavanul din hol
mă așez pe jos rezemat cu spatele de perete lângă o sticlă cu vin
și-aștept să treci într-o zi
pe strada aceasta ce încă îți mai poartă numele

nu știu de ce pe stâlpi sunt atât de multe coșuri de gunoi
eu toate paginile scrise le-am mâncat în serile când nu aveam pâine
de aceea poate foșneau copacii când m-am născut
și fum
și rouă
îmi intrau pe sub ușă

nu știu de ce carnea mea s-a chircit ca un melc
prin fereastra uitată deschisă vântul aduce o pungă de plastic
n-am învățat să frământ
n-am învățat să coc
dar mai e timp
în firimituri să te dau de pomană păsărilor care pleacă

poate pentru că toată viața am însoțit c-un ceai în suflet o fantomă