Apropii de mine sufletul unui mort,
Ca sa torn in el ca intr-un cont,
Sentimentele pe care i le port
Unei fete care mi-a cazut cu tronc.

Sentimentele prafuite de timp,
In timp, au ajuns ca un ghimp.
Ca sa ma mint ca nu mai simt nimic,
M-am lasat purtat de gandul sadic,
Ca a disparut din cauza mea tragic.
Acum o port in gand ca pe un mit,
Ce-mi sfasie inima in fiecare anotimp.
Dar sufletul de mort ma lasa s-admit,
Ca o sa ma obijnuiesc cu durerea in timp,
Daca amintirilor sa ma bantuie nu le permit.
In ciuda incercarilor, gandul nu ma lasa sa ma mint:
“Sufletul e prafuit de culoarea durerii ce o simt.”