Un român scrie un roman,
Un roman cu un avocat cam sărac de la stat,
Nimeni nu credea în soarta sa,
situație nefericită,
căci iubita ipocrită, îl forța îl înjura
De ce nu faci și dumneata un contract mai sănătos ca să nu mai dorm pe jos
Am nevoie, știi prea bine, de pantofi, de haine bune...acum sunt jerpelită, terfelită, marunțică, fără tonus...
Și mai ții minte, ce bucățică, cu sânii de păsărică, care nu stia să zică Nu.

Ziceam Da la toată lumea ca o proastă,

iar acum sunt doar nevastă
de avocat
de căcat.

Avocatul, săracul, bărbatul,
întors de la munca de jos, nervos, blegos, așezându-se pe scaunul fără spătar
auzea cum strigă nevastă sa :
La solar, vreau la solar,
nu mai pot să stau ca și o proastă,
oi fi io a ta coastă
dar vreau o viață mai bogată și o piele mai bronzată
O casă cu o scurgere mai sigură.
Mă faci să mă simt uzată, îți spun ultima dată.
Avocatul demodat, încordat a realizat,
fără urmă de regret
că e permanent făcut dement incompetent.

Urma de sângele uscat a pătat, viața asta de căcat,
de salvat nu a salvat,
nici pe ea de sărăcie
nici pe el de pușcărie.
Acum e consilier de sertar într-un penitenciar.
Uzat dar bine cotat
De colegii de celulă care măcar nu-l fură.
A uitat că a fost însurat sau avocat,
doar când spală la căcat are un sentiment ciudat și cumva apropiat,
nostalgic și aproape dublat
de o amintire,
de iubire.

Românul care-și propuse gânduri mari, cu un roman,
l-a autodeclarat vulgar,
s-a răzgândit, s-a umilit
și acum e portar la ziar,
are timp să scrie un roman în care
cu chirie stau doua studente la chimie, care nici vorbă să se fi cuplat
cu un avocat sărac
de la stat.
În televiziune e un loc semiasigurat, de dimineață...
De un singur concept, romanul n-a scăpat,
De căcat.