soarele se dezbracă
de haina sa neagră și umedă
se așează gol pe acoperiș
atârnându-și picioarele
pereții spitalului își șterg lacrimile
iar tălpile noastre
își uită urmele pe treptele tăcute
ultimul geamăt din gura bunicului
se întinde spre geam privind cerul
în timp ce florile din mâinile mele
își plâng rădicinle
înfigându-se în ape