trec uneori pe lângă un lagăr de femei
cu uși și ferestre demontate
siluete în cămăși cenușii de noapte
își despletesc șirele spinării
peste muchii de paturi
niciuna nu încearcă să evadeze
prin ieșirile larg despicate în sârmă
ghimpată
toate așteaptă să se îndoaie lumina
din icoane
nici o umbră nu e suficient de rece
să le stingă numerele înfierate pe inimă
iluzii profunde
trăirile din închisoarea trecutului
nici o amintire nu sângerează îndeajuns
să invalideze mitul perechii
univers concentraționar
iubirea

îmi leg șireturile în cruciș și alerg
mai departe