Robuste porți sunt gata să se-aplece.
Eu și coșciugul mamei. Lungi tăceri.
Ochi înserați. Așa curând să pieri ?
Rostesc în gând. Nu-s lacrimi să mă-nece.

Cui să mă plâng ? Noi n-am avut averi.
Abur firav din lumânare trece.
Doar eu. Sărutul ultim trist și rece.
Un gol în piept. Ai încetat să speri

Când boala-n trup s-a răscolit flămândă.
Încă puțin. Să te mai văd. Popas.
Singuri și muți. Afară-s corbi la pândă.

Din cât a fost, a mai rămas un ceas.
În strane îngeri ne-au trimis osândă
Să-ți port icoana-n trup de bun rămas.