Imaginează-ți un prizonier care,
în loc să sape nesfîrșite tuneluri,
modelează din rația-i zilnică de pîine
cîte o pasăre și o aruncă pe fereastra celulei
cu sentimentul deplin că, în orice clipă,
o parte din el cutreieră nestingherită lumea.
E nebun, strigi. Acele vietăți
vor fi doborîte, cîndva, în joaca lui cu praștia,
de un copil. Ai dreptate, însă prizonierul
nu va afla niciodată aceste nefericite
întîmplări. El va continua să facă
alte și alte păsări sperînd că
una din ele se va întoarce - chiar dacă prea tîrziu -
cu o uriașă cheie de aur în cioc.