poem cu înjurătură de pe o culme


am rămas să locuiesc singură
într-o casă plină cu morți

pot eu să plâng
și să dorm cu ușile și luminile aprinse
că nimeni nu învie
pe o rază de câteva miliarde de kilometri

mă privesc din fotografii
așa frumoși cum erau și încăpățânați
tot unul cu unul

de fapt toată viața care mi-a mai rămas
nu face altceva decât să aștepte pe cineva
care nu mai vine

se zvonește că aș avea un tată
undeva pe lumea asta
numai că a pornit la un drum de ocean
și a rămas dezertor
în străini

mai am pe lângă tată și un iubit
căruia nici măcar nu-i plac poemele mele

uneori mă simt ca în pădurile
crescute sălbatic
din urma unui pieptene aruncat
în goană

sunt zile cu precipitații și frig
în care primăvara nu vrea să crape mugurii
pe ramuri

adorm într-un plânset
pe care bine că nu-l mai știe nimeni
zău că m-ar face de râs

nu mai calculez algoritmul morților
nici nu mă mai gândesc la nimic
vântul intrat pe sub tocurile de ferestre
îmi bate gândurile peste frunte
și tu chiar acum ți-ai găsit să-mi tot taci

o să mă culc liniștitiă
o să mă iau singură în brațe
o să-mi spun o poveste cu frați care nu mor niciodată
cu viață veșnică
și plină de lumină

o să adorm liniștită apoi și cu bine
pizda mă-sii mai știe
când o să vină și după mine




poem pentru pereche

azi noapte am adormit cu luminile aprinse
m-am așezat la umbra unui poem care înjura viața
mi l-am pus la căpătâi

nu mai știu cât am plâns și-apoi am adormit
afară ningea,
deși primăvara, cum spuneam în poemul acela
nu are chef să crape mugurii
și cerul e destul de întunecat în ultimele zile

am visat că îmi strigai numele
acum știm că-ți voi fi pereche în toate viețile viitoare
dacă va fi mai ușor să ne regăsim, atunci

azi-dimineață a trebuit să-mi ridic poemul de pe față
se răsturnase peste mine
am stins luminile și l-am aruncat cât-colo
i-am dat drumul de pe fereastră

m-ai căutat azi-noapte
toți copacii vorbeau despre asta
dar eu dormeam ascunsă după un poem care înjura viața

m-ai căutat azi-noapte
să-mi povestești despre viețile noastre viitoare
ți-am găsit urmele în zăpadă



poem despre primăvara din afara timpului


în trei zile se schimbă lumea, dar nu și noi doi și atunci s-a luminat cerul senin
atunci am plecat, atunci ne-au rămas sentimentele împletite cu nod
în primăvara din afara timpului

eu cu tine
el cu ea
dumnezeu cu dumnezea

în trei zile se schimbă lumea, dar dintre noi iubirea nu se poate extirpa
nimic nu are putere să ne destrame
îți sunt coastă la tine în piept, adame