agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-10 | |
*
născut dintr-un rest de vis în lumea intangibilă caut drumul spre inima ta de aceea ți-am smuls pietrele din ochi să le fac petale de stele în grădina mea poți deschide fereastra nu ușa când bat țărna mi-a sărutat tălpile amar și pe tine am simțit cum zidurile rigide te-au abandonat tristeții acestui cântec pâlpâie luna în jăratecul șatrei pierdută îmi dor copii aerului pe tâmplă noaptea își pune ochiul său limpid în cârtița târzie așa să nu mă știe pământul precum moartea * să te văd mai bine mi-am băut ochii și-n lâncezeala trupului meu nisipos am găsit tomberoane de galop putrede o carne mustind de ochii spaimei stinsă în miezul orașului țigara încă își înalță fumul deasupra gunoaielor vizibile dacă ai putea răzui pereții mânii carbonizate neantul meu ți-ar deveni lumină fratele meu ești invadat de penumbră îmi pun urechea pe umărul tău ruginit și-ascult cum mucezeala-ți îneacă paharul încet lacrima va prinde înfierată o culoare vâscoasă precum moartea * tu ai făcut din memoria mea o hrană pentru pleoapa dinlăuntrul cuibului în schimb mi-ai lăsat convoaielor câmpiile zbârcite de-un dor umil și dezgropând urma cailor de-o viață te-ai înhăitat cu vântul să-ți răsucești cuțitul giulgiul ispita-n hlamida înnămolită dar fără adăpost un leș pentru ciocurile ochiului o muzică de gheare ai făcut din amintirea mea și trupul ei l-ai vânturat peste salinele amiezii albe de mistuirea-n sine precum moartea * scufundat cât mai adânc în nămolul etniei în mlaștina cercetătoare a sinelui neamului mă las inundat prin toți porii de dragoste fără voința de a mai fi salvat cu riscul de a fi respins de ambele lumi pe lângă ziduri și fântâni departe de casă simt tulpinile străpungându-mi pieptul de parcă aș avea între coaste un cal înșeuat sub greutatea miezului de zi mă afund lăsându-mă încă neatins de sângele muced al vâscului numai culoarea e la suprafață precum moartea * vine iarna și desculț îmi trag sufletul prin piețele întunecate în patria mea de mascați și scheletele sunt evacuate vin polițiile de gheață și-mi cer vamă pe furnicile roșii din buricele degetelor încercănate locul de veci mi-e arătat cu bastonul de cauciuc s-așterne fulgul pe buza copilului degerat de soarele ochilor tăi darnici țepi de trandafir am un ghioc de lacrimi pentru patria mea de gheață precum moartea * uitarea n-are să plângă ghitara povara va naște-n cocori zarea între cele două valuri ale istoriei robia perpetuă-n arbori norii ei cel dispărut în sicriul de neam e pâinea pe ape pentru care ne-am înduplecat soarta să-ntindă viorilor coarda și agonie să dea ciorilor celor neîndurători asupră-le palma urmașilor lor cortegiu fii-le tagma pierduți pe drumul câmpului de pene anume să ni se asemene precum moartea * în căutarea fratelui meu de-o insulă am părăduit sarea unui munte de pustiu am ascultat cum urcă seva în trupul stelei și mâinile mi le-am îmblânzit cu jeratic acolo în spatele creierului am pândit mirosul de crin să se reverse din gardul de piatră cu gust de miere înveșmântat cu iarba fiarelor mele când în sfârșit l-am găsit era ceva mai ușor decât uitarea o frunză neatinsă care persistă-n măruntaiele iernii târzii era un smochin cald precum moartea * aș putea fi mai bun decât tine în multe privințe dar tu îmi înfigi un ac în ochi și-mi colorezi sângele în ura ta fierbinte față de adevăr or adevărul meu ar putea fi pasărea teleghidată stârnind învălmășeala cărnii a tonelor de beton și metal desfrunzirea veacurilor pestilențiale de robie și iată fratele meu își rupe cămașa în faptul serii muzichia îi linge rănile dacă m-ai vedea așa cum simt dragostea noastră ar fi precum moartea * de vreme ce mă disprețuiești și cauți mereu să adaugi stigmate sufletului încălecat de ecouri trucate eu fruntea voi să-mi țin aplecată cândva copii acestei tristeți vor vărsa lacrimi de aur în foișorul de aer pe care se sprijină iluzia cum că poporul tău ar fi inventat omenia unica judecată la care absentezi e rațiunea și nu-ți stă-n caracter chibzuința în ce mă privește tu crezi că epiderma nu putrezește precum moartea * când întorci privirea numai la gândul când pipăi buzunarul speriat de prezența când scuipi ocara copiilor în față când la semn ridici cravașa numai gerul cel din inimă bântuind aprig prin străveziul porților istoriei înălțate de ignoranța și bicele unei limbi la care ești condamnat la cine să-ți îndrepți gândul smerit numai soarelui răsare lipindu-se de chipuri mici fețe catalogate umbră unui întreg neam zădărnicind înseninarea ființei precum moartea * chiar dacă tu mi-ai tăiat limba inima mi-e tot la sufletul neamului meu iar cât genunchii au să mi se-ndoaie tot prin durerea neamului meu voi călători voi cânta cu strunele ființei tale afone iar tu îmi vei arăta locul de la marginea orașului voi dansa cu mușchii trupului tău habotnic iar tu-mi vei arunca paraua de ocară de bună seamă răbdarea îmflă vena și buzele îngroașă dar cu sticla ochilor nu poți tăia firul în patru dogoarea viselor ucise o vei stinge doar cu pleoapa grea precum moartea * pe strada sinucigașilor un nor aromește cerul vârful șatrei fumegă istorii sociale pe cretonul dansatoarei de zi scala prăfuită a ochilor vămii o intenție de balamuc pianul de ciment grațios și-o coastă din mine fragilă urlătoare de paradis un flamingo tulbure sulful din vin s-nlăture ierburile țepene să pâlpâie la intersecții crapi de semafoare inutile accidentale ploi sărută betonul liniștii de sub acoperișul bisericii în construcție sub roți de bolid se rostogolesc fețe de copii artizanal tresărind precum moartea * niciodată nu mi-am închipuit moartea decât ca privitul îndelung al unui cer marginea suavă a norilor vântul zdrelind viorile falangele monștrilor de clipe diluvionare îndelung am săpat la fântâna acestei tristeți în timp ce muritori asemenea mie își făceau tot felul de semne venea primăvara și mă lăsam iar slobod gângav și netrebuincios cerului fertil precum moartea * absența e cântecul de chemare al păianjenilor s-alege praful de ea ca și de plămânii care o respiră ca și de oasele care o transportă absența e clocotirea aceea infernală care surpă ziduri spânzură iude oglinzile sfarmă absența e plinul acela de gol și mai ales umbra ta romnie e o după amiază despuiată până la piele arterele sunt inundate de tălpi predomină un scrâșnet de roți de exil și alte proiecții vitrine să mărturisească absența își face loc în buzunarul de la piept și hohotește precum moartea * incriminat în istorie neam fără oștire dar cu țâfnă de voievozi călătorindu-și frumusețea într-o speluncă de suferință mereu în umbra apusului și niciodată convins de ploaia rece a dimineții răpus încă din uterul civilizației stigmatizat izolat fărâmițat vorbele grele ar cântări infim la staborul copiilor nimeni n-a învățat să apuce sfârcul fără să-și încarce inocența cu o senină întinare a semenului neam numai un sclav de nevoie nu-l are pe Dumnezeu nici el precum moartea * mi-am pus de-o moarte firea-mi să cuprindă ademeniri cortegii flamuri blânde să însoțească–n ritm o decadentă fragmentare a irisului istm stârnind patetic valul termitelor sub grindă mi-am așezat pe culmea restriștilor sub maluri să cad într-un reflux de primeniri onoruri silă în legănări de spaime în unghi închis de zboruri fanfaronade tulburi prizând în cupe ảluri de vor veni în taine să guste fadă soartea de-un jilav cort înmiresmat de nori se vor lovi – un naufragiu-anemic printre sori cel ars nevăzut și slobod precum moartea * după veacurile înfierate ale ființei mele tu vrei să faci din mine un om și nu uiți niciodată să-ți amintești că tot ce ai de dăruit e numai disprețul în țara amintirilor de adevăr castanii cerșesc osul îmblânzitorului de urși demult volatizat în istorie și supus la rândul său canoanelor netrebniciei pe câmpiile albastre stau dorurile mele râul de piatră ce-l lași în urma ta întunecă soarele lungului meu drum spre stele legea morală din noi e un adevăr supus un adevăr supus precum moartea * pe strada mea de-a lungul șoselei modern fixată pe cer cu beculețe portocalii pe gazonul artificial dar prăfuit au început să crească poemele cu limba tăiată ciuntite din tulpină la vena dinspre organul plimbător prin tăcere florile sterpe în mod paradoxal carnivore atrag diferite insecte care vai rămân suspendate pe omușor atunci un lichid sidefiu se prelinge pe aripile insectei și mașina salvării trece cu sirena prin intersecție culmea e că insecta nici nu încearcă să se zbată ori nu pare precum moartea * împlinită sub flacăra de frunză albă etnia mea n-a dat nici un sfânt calendarului de lințolii din piele de om cuibărite în fine ghiocuri cu busuioc și șchiopătând misivele străjuite-n larmă de juri fumători au ajuns în schimb totdeauna în plămânii captivi cu ovalul pleoapei în mare etnia mea de prins răsărituri mâncate de vii n-a dat nici un sfânt martiriul ei camuflat în viziuni s-a topit în zeul ochiului liber s-a pierdut precum moartea * religia mea de-a adevăratelea s-a lăsat cu aburi pe geam între semaforul din intersecție și inimă există desigur o legătură indicată de stopul care în grădina de sfinți developează întunericul religia mea-i slobodă-ntre mumii vii cu brațele în arborii cimitirului de mașini religia mea-i infestată de fluturi defect sub robia aerului încă înainte de a mă naște sunt condamnat la aceste lanțuri de aur evlavioșii părinți m-au înrudit cu iuda eu și cu iuda precum moartea * în țara neasemuitului adevăr etnia te face un proscris până și neputința roabă a propriului neam te dezmoștenește ești un trup ambulant în deșertul de trandafiri la miezul nopții te trezești în camera strâmtă și friguroasă a oglinzii te zbați să găsești ieșirea și aluneci în întunericul oaselor trosnind a carne de strigăte o nerăbdare amânată arde ochiul de sub prag în afara sinelui dincolo de ușa înclinată nu e nimeni ești o jumătate de om precum moartea * iată cum stau faptele înainte de a străpunge cu indexul aerul dintre noi spunându-ți în barbă de vreme ce ne-au călcat nenumărați migratori n-am durat o cultură de catedrale în foișorul tău de neliniști din tăciuni stinși în preamărinimia-ți atât de exersată prin codri ai făcut din poporul meu de oameni veseli un neam de sclavi dragostea ta de frumos a produs totuși ceva iată robia blândeții captivitatea freneziei în țara capului plecat precum moartea * văd bine că așezându-mă pe agrestele de miazăzi am fost silit să împart tainul de nenoroc cu premergătorii și din astă rogojină m-au cotropit termitele cugetului văd bine ce mi-a mai rămas din ființă primit pe ușa din spatele casei m-am ales cu roadele scumpe ale servitudinii în umbra de bitum a copacului desfrunzit intrat în civilizația de paiantă a neamului veșnic prădat mi-am însușit chipurile obiceiurilor lui triste văd bine în mine ce durează lașitatea pavezi precum moartea * nesocotința numelui și-a pus pecetea pe limbă nesocotința mădularului însăși izbucnitor de geneze l-a înghițit pe Dumnezeu un eres demn de faima lumii celor oploșiți de vinitură în sărăcie obroacele zidurilor de cetate și astă ură să le fie ființă ereditară să pună la loc de cinste pieptul său găurit cel frustrat de sine adică eu un nume de ocară o limbă de-mprumut un loc în mahalaua spiritului duplicitar eu moștenind credința naufragiatului în creasta valului uzurpator precum moartea * când din focul de taină se revarsă căldura mâinii mele negre peste trupul de lut e ca și cum ai răsuci o țigară așterni pe hârtie firele de tutun uscate bine și viața coboară îndesat în livrescul ei uzând drept adeziv saliva nopții tipărită de amprentele mele pielea de mătase a iubitei e suportul de paie al ochilor și soarele scaldă priveliștea dragostei cu raze din părul iubitei cu poemele tăiate de limbă mă-ntorc acasă beat de lumină precum moartea * în ghereta vopsitorului de piele mentalitatea e cea care definește etnia peiorativul nu ține cont de dimensiunea ființei neamului căruia i se aplică în fața mea drept scuză pentru pielea pe care o port vocea vopsitorului lovește în pereții gheretei ambulante și ricoșează direct în bidonul cu vopseaua dintr-o rețetă încă nedezvăluită ascult lichidul de taină inundând porii pielii și-mi asum această invazie cu gândul la o nouă teorie estetică vântul usucă rapid culoarea proaspătă și-mi lasă pe limbă un gust de tutun precum moartea * treisprezece ciori au traversat aerul deasupra trenului un triunghi obscur și câțiva stâlpi delimitând mila de apus de cea de răsărit priveliști pe orizontală fețe lipite cu leucoplast acoperite de podele și câinele haltei singuratic o tentativă de meditație levitația impegatului cu arome de ciocolată agregate pe linia a doua șoapte năclăite de rugină spaima proptindu-se în urechi și transpirând în fiecare picătură de ceață amanți expulzați în vagonul de catran precum moartea * înghițit de stomacul unei limbi atotcuprinzătoare minții nu mai pot găsi obiectele de schimb care să justifice dragostea neamului meu astfel eu nu-mi mai aparțin substituindu-mă cuvintelor m-am făcut părtaș trădării sinelui unei lumi ce-mi refuză chipul acest gen de negoț fiindu-i uneori indiferent deseori neînțeles astfel eu nu-mi mai aparțin sub cerul întunecat al patriei înghit la rândul meu copii dragostei furate până când eu însumi mă voi naște precum moartea |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate