De la o vreme am pielea mai groasă noaptea
Ca să nu îmi picure visele în somn
Și să nu aud cum se framântă în stradă
Câinii, paraziți alungați de pustă în agonie.
De asta cuvintele tale sunt trunchiate
Chemările onirice își pierd puterea pe zi ce trece
Și tu dormi ca Albă ca Zăpada, prizonieră
În sticla mată a propriei tale ființe.
Dar am scris cu degetele în aburul sărutului meu
Sună-mă când te trezești

Dincolo de magia noastră inventată
Ne așteaptă prigoana celor care nu înțeleg
Miriade cu ochii jumuliți de praful plictisului
Cu venele îngroșate de atâtea juxtapuneri infernale
De zile de azi și de mâine.
-
Până și poezia aceasta în care cred își pierde suplețea,
Poate din lipsă de idei sau cuvinte potrivite
Încât mi-e lehamite să nu închei
Cu un te iubesc.