Ostenit de prefaceri privesc la televizor.
Dincolo de sticlă sunt imaginile,
Câmpul minat al pierderii cunoștinței de sine.
Femeia cu genele false din clipul publicitar
Clipește ca farul din alexandria-
În ritmul molatec al ștergătoarelor de parbriz.
Mă scufund în privirile ei duplicitare
Cu avântul câștigătorului de mister- detergenți.
Ar șterge cu mine piețele publice de havuzuri, trotuare,
Istoria națiunii de bătăliile de la rovine și podu- înalt.
Vocea interioară îmi spune să arunc monezi argintii în bazinul fântânii arteziene
Și apa bolborosește cu buzele vinete:
Să mă îndepărtez de terna-i făptură urmând mâna întinsă a statuii,
În nacela strecurătoare să-mi storc zilele de turnurile și scările în spirală
În care mi-am ținut captive prințesele ca pe niște batoane mucegăite.


Sunt mopul cu plete de aur,
Ins dedicat lunecării pe fețele scurse de măști.
Adun durerile ca pe niște culori răvășite dintre petele casnice.
Desenez o întrecere a gurilor flămânde
În care nimeni nu mai aruncă firimiturile tranziției.
Mă desprind de realitate ca o ventuză,
Cum se desprinde câinele de propria mușcătură.
Lătratul este un soi de pasăre care-și mestecă pliscul.
Aici în găleată sunt visele cele mai lungi
În care îmi înmoi creștetul ca într-o supă stelară.
Aici mi-am regăsit drumul din palmele desfăcute ale copilăriei:
Pe unde trecea vântul cu sfori!