degetele se înfig în nisip
căutând coșciugul în care m-am ascuns
e idiotul care sapă
nu știe cine sunt sau de ce
nisipul i-a umplut gura
nu-mi poate țipa numele
dar nu renunță, el sapă în căutarea unui cufăr
care l-ar putea salva de la ruină
îi aud degetele cum se lovesc de lemn
respirația grăbită.
nu vreau să ies, nu pot răspunde
ca și el, am gura plină de nisip
m-a ratat, sau a obosit
îl aud cum se așează peste coșciug cu picioarele
trebuie să plece. știu că a renunțat astăzi
să-mi adulmece pulsul
voi rămâne singur
cu gura plină de nisip în întuneric
tot restul vieții

albert se ridică, se șterge de nisip
își aprinde o țigară
privește spre locul unde se pare că există
un cufăr cât un coșciug

nu e nimic, e doar imaginația mea
nu există nici un coșciug și nici măcăr
un alt albert mereu cu gura plină de nisip