e un mers cu picioare de plumb prin Sofa Sound când Peter Hammill a țâșnit pe ușă cu o partitură în mână ("îți trăiesc moartea") Hy
urme din A Plague Of Lighthouse Keepers (soooon, yep)
firimituri de plumb din cel mai frumos cântec scris vreodată
man-erg man-erg man-erg sirrrtoptoptop
tipul îmi dă linkul pe you tube vezi și tu
http://www.youtube.com/watch?v=qpov1ErD-Bc&feature=related
ascult cum Peter Hammill deschide fereastra și sare
dar aripile rămân legate cu eșarfe roșii la
fereastra cea mai înaltă care gâfâie către parc
acum treizeci de ani, în Sala de la Schitul Măgureanu,
veneam numai eu cu el și ne aprindeam țigările în pod
ne ciocneam vârfurile bocancilor și făceam dragoste în cutiile
de carton ca două sticle goale
pe scaunele din jur locuiau rochii și pălării
("sunt doar un bărbat care încearcă să se refugieze")
îngeri cu discuri de ebonită cumpărate pe ascuns din NY
de doi piloți de la PanAm ("măi, femeie, Van der Graaf Generator e
drogul tău") mi-a adus un buchet de flori uscate din Still Life
și în podul nostru răsunau nervurile de salcie
străpungându-ne pielea în timp ce devoram muzică îmbrățișați
http://www.youtube.com/watch?v=wJyscJEVrcs&NR=1
câte amintiri și nicio viață de povestit
câte amintiri în nicio viață scursă
pentru că totul ți se întâmplă numai înăuntru
atunci când trăiești în lagăr nimic nu face spumă
chestiile vomate țâșneau din noi peste praf
("cum, oare, de nu ne-am pierdut mințile în noapte
sau numai inima este acum o sită ce nu mai cerne")
deodată rochiile de pe scaune începeau să zboare
deasupra parcului de vizavi
ne legam șireturile de la bocanci
pe acoperișul cu tăiș de femeie.
mulți pași coborând în fugă se împrăștiau prin Cișmigiu
camuflați în poezie și havane treceam pe lângă Teatrul Mic
alergând cu Peter Hammill să prindem un loc la cursul lui Mano