Fratelui fără
de pereche Sorin Popescu.



Și-a făcut Sorin
cuib copiilor
între scoarțele salcîmilor
mușcate de vînt
la Bulzești
în pieptul dealului
unde se-nnoadă
apele cerului
cînd vin pe furiș
să boteze oamenii
mai subțiri
decît luminile.
Pînă în iunie
el își aleargă
prin gînduri
nevasta și pămîntul.
Abia atunci se-ntoarce
fecioru-său Miță
de culcă iarba-n
gura coasei
cu zîmbetul Bucovinei.
Ela ...
Ela scrie poeme
cu păsările
în fereastra duminicii
cum o-nvață Sorescu
peste gardul veșniciei.
Acolo îmi visez
eu visele
si beau timpul
pe o aripă de plătică
împletită din curcubee.