Fantasmă 11.07.2002

Îmi pare că iubirea-mi pentru tine,
S-a transformat în mute și zadarnice fantome;
Îmi pare dar că inima-mi a alergat
Spre-un depărtat și nebulos, ascuns palat.
Și dacă totuși doar îmi pare că-i așa?!
Nu știu...nu știu de e adevărat că, da,
În toate cele pe tine atuncea te-am visat
Și că-n toate visele alături tu mi-ai stat;
Și că-n iubirea-ne pentru inimă, loc nu mai era...
Te-oi alunga din inimă și minte, da!
Și va fi iar loc pentru tine doar în vise.
(În visele ce le aveam cu pleoapele deschise)
Fantasmă rară, prețioasă, mai spune iară ,,Da!''.
Și de n-o mai fi vreodată vreun ,,da!'' si totul
Fii-va dar cu ,,nu!'' și ,,nu!''-ncrustat, mereu,
Nu-mi mint dar inima spunând că nu-i ecou
Al vreunei vorbe de-a ta să nu-mi încânte dar auzul,
Și tot așa, mereu te voi avea in mine
În toate cele vise ce viața-mi o animă.