Îți plânge-o rouă din iriși
mătasea broaștei răsfrântă-n cerul gurii tale amare
cireșe coapte-n lob de timpane
ce sună alene goarna și timpul ostoit.

Ne plângem că suntem doi
și credem că unu e dumnezeirea.
Una! mă corectezi deșănțat
și mă-nveți să calc pe morminte…

Ne-a murit visul
de cadâne în lanț…