m-ațâță dor de tine, de acea noapte in zarea nemuririi
m-adoarme sânul tău alintat de buzele-mi flămânde încă, nurii
ce nu mă lasă să mai stau cuminte si perind alei din herăstrău amușinând mirosul florii
care aduce a proaspăt carnal iz de muiere ca tine cu sânii mici dar aprigi în iubire...
m-atrage vie icoana ta ce nu-mi dă pace..peste noapte ieși sfioasă și-mi intri în brațe,sânge și în oase...
gândul meu te-alungă, tu te insinuezi iară...o dată fugi...alteori alergi înspre mine ca o vie căprioară...
perind rondul roman din vechiul cișmigiu si revăd jurăminte pe care mi le fac ca acum o mie de ani
merg printre spirite în lungi și istovitoare transe și-mi pastrez cumpătul de a nu mă rupe de lume
iubirea în mine zidesc și mă înalță vulturește spre zările în care săruturile noastre ardeau neîncetat ca acum aleanul...
picură cu petale de flori primăvăratec scuturate și fericirea renaște
dragostea îmi dă navală cu mii de spirite mă îmbată și transfigurat de lumină-mi fața se crucește la plina lună
să iubească pe cea ce a iubit dintotdeauna...iubita venit de peste mii de ani să-și împlinească karmic sorții...
iubești ani...și parcă a fost vis șters...iubești secunde și recunoști că ai iubit mai multe vieți...