Bãrbatul îi pune mereu stavilã,
piedicã, bariere...
sau inventeazã tu cuvântul,
împotriva a ceea ce înseamnã a fi femeie.

Sã luãm algoritmul simplu: unu plus unu fac doi!
Nu este îndeajuns!

Noi, bãrbaþii, avem altã artitmeticã.
Matematica noastrã funcþioneazã ciudat.
Dumnezeul nostru este ascuns ºi instinctele noastre sunt cu totul altceva.

Hai sã ne luãm jumãtatea ºi sã ne ne trãim viaþa.
Totul este un joc,
fãrã matematicã simplã ºi „fãrã dragoste nimic nu e”,
totul se înroarce pe dos,
ca un sâmbure care moare ºi nu dã roadã,
ca un copac cu frunzã verde.. aºa în dorul lelii.
ªi,... dacã n-ar fi, nu s-ar povesti.

Iatã o pildã povestitã în trei minute.
La supãrare,
la ce a fost, nu mai este, la ... mama mã-sii de viaþã:

Dupã cum vã povesteam: femeii mele i s-a fãcut dor de ducã
ºi
eu sunt ãla care sunt.
Nu am nici alb alb, cu care s-o mai salvez dintr-un trecut ambiguu,
nu mai am nici... nimic.
Iatã-mã-s aºa cum sunt,
doar un om care priveºte începutul de zi
cu speranþa cã Bunul Dumnezeu îi va da puterea de a se mântui,
puterea de a-I simnþi prezenþa mãcar o clipitã.

Bine, veþi spune, pe bunã dreptate: care-i chestia cu povestea, femeia, nefericirea, mama ei de viaþã! ºi alte alea.

Aºa, ºi eu ce ar rebui sã spun?
Ca un acela ce cunosc?
Sã vã dau formula?
Panaceul?
Piatra filosofalã?

Trãieºte... tu-i mama ei!