Luna răsare îngrijorător de greu,
De fiecare dată mai lată în volum,
Și mai tristă.
Parc-ar fi mai plată.
Presată de propria frumusețe,
Inteligența sa nu mai are valoare.
Vrută de mulți,
Luna cântă.
Ah, și fiecare, stând în singurătate,
Simte cum cântecul e dedicat
Anume lui, doar lui.