eliberarea de gravitație când atârni de tine însuți și
de măsurătoarea prin cuvinte a distanțelor
dintre tine și celălalt.
luciul miezului tânăr al artei.
sugestia de a fi fost altfel învăluit de raze.
porii deschiși ai bătrânului infirmier.
fragmentele uscate de sânge descoperite pe piele.
pânzele stoarse de vopsea și întinse la uscat.
fără să vrei te răstignești de lemnul înviat
așa cum stalagtitele suspendă tăișul pietrei
deasupra burții unui animal de pământ.
("ieșirea de la cinema e scuturată de seism.
în fața noastră se colmatează chenarul ușii.
un salt și intrăm direct în urna cu cenușă.
dar nu cutremur a fost ci arderea de tot a iluziei")
așadar, e o repetiție generală pentru scena de dragoste
dintre o ea reală și un el simulat de un gest de supunere,
de linia continuă a luminii ce străbate fereastra
și se întoarce în dimineața ei după treizeci de ani trezind-o
ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat nici moartea nici penumbra