Prin răsuflarea muscalită a sudului,
piersicele coapte arcuind
coloana livezii, prin lumină
- tone de aer filtrat în culoare,

plutele duc pe nori păsările,
și-mi căutasem o oră, să aspir
soarele dinamizat în ceafă.

Acru era bobul de strugure.

De după perdeaua ușoară,
spuma căldurii făcea bubițe roz
de îmbuibarea cu sânul prispei
deschise.
La asta mă pricepeam eu,
de cumpănă cu grădina verde
în care mă lăsam dusă cu pașii,
uitând în urmă orice bici
de care să-mi ascund mâinile.
Închipuiam ceasuri care să bată
mai repede- minutele,
așa cum pot, dulci sau nu,
să se întindă peste cercul lor
ora 5.

Mă așteptam deja să bată
ceasul mai repede.
Cu minutele lui, să închidă
fiecare papilă întorsă către;
cum pot, dulci sau nu,
să sclipească scoase din ace,
întinse peste cercul lor ora 5
- în fond, acum, bobul
de strugure e supt până la
sămânță și zahăr.